joi, 4 august 2016

Lucrurile noi schimba oamenii.




   El viseaza. Asta face mai tot timpul. Viseaza ca intr-o zi va avea propria firma si multi bani. Ea munceste pentru a avea o cariera buna si viseaza la o familie fericita. El lasa viata sa se scurga nefacand nimic, jucandu-se jocuri video sau iesind cu prietenii. Ea sta mai toata ziua in casa si invata, iar uneori isi face timp pentru pasiunile sale. El sta noaptea treaz, ocupandu-si timpul aiurea in fata calculatorului, iar a doua zi se trezeste mult dupa ora pranzului. Ea adoarme devreme, dimineata are grija de casa, iar apoi se apuca de invatat.
   Cei doi s-au intalnit din intamplare, iar ea s-a indragostit fara a-l cunoaste. El a crezut la inceput ca e o gluma, dar ea si-a pus toate sperantele in el.
   Timpul trecea, iar el parea ca se ataseaza de ea. Erau din judete diferite, dar impreuna au trecut peste acest inconvenient. Doua persoane complet diferite incepeau sa formeze un intreg.
   Totul a fost frumos o perioada. El a ajutat-o sa treaca peste momentele grele din viata ei, iar ea il aducea pe drumul cel bun cu invatatul. Parintii amandurora erau impotriva, dar lor nu le pasa si luptau.


   Au calatorit impreuna, s-au distrat, iar ea i-a oferit cele mai frumoase momente din viata lui: revelionul impreuna, petrecerea surpriza cand el a implinit 18 ani, lectiile la matematica urmate de vestea ca a luat bacul cu brio, ajutorul ei pentru admiterea lui la facultate si multe altele.. A facut tot ceea ce a putut ca sa lase in urma un impact imens in viata lui.
   Dar el? El nu a stiut decat sa primeasca lucruri doar din partea ei. Stia ca il iubeste si ca ar face totul pentru el, dar la sfarsitul fiecarei serii el incepea cate o cearta si ii vorbea urat.
   Ea a crezut ca nu facea destule, ca nu este buna pentru el si ca ceva se intampla cu ea. Pana intr-un moment cand el a ajuns intr-un oras nou in care avea sa isi petreaca viata de acum inainte. Ajunsese la facultate si parasise taramurile pe care umblase odinioara cu ea. De atunci, totul s-a schimbat. Lui nu ii mai convenea nimic, voia doar libertate, incepuse sa n-o mai sune, nu ii mai trimitea mesaje, se baga in seama cu alte fete, iar pe ea o lasa pe ultimul loc. A intrat in anturaje proaste, iar controlul ei asupra lui a disparut.
   El ajunsese victima unui oras pe care inca nu il cunostea.

Un comentariu: